Peste 1.100 de participanți la activitățile dedicate lecturii organizate de Biblioteca Județeană

0
174

Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea a organizat, în prima jumătate a lunii februarie, zeci de activități dedicate lecturii, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună și a Zilei Naționale a Lecturii.

Acțiunile au fost desfășurate de Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană, atât la sediul instituției, cât și în mai multe unități de învățământ din municipiu și din județ.

Bibliotecarii au ajuns în 8 licee, 10 școli și 5 grădinițe, unde au organizat întâlniri interactive cu elevii, ateliere de lectură și discuții despre rolul cărții în viața de zi cu zi, adaptate fiecărei categorii de vârstă.

Potrivit Bibliotecii Județene, anul acesta s-a înregistrat un număr record de participanți. Au fost organizate peste 30 de activități, la care au luat parte peste 800 de preșcolari, elevi și adolescenți cu vârste între 3 și 19 ani, precum și peste 350 de adulți cu vârste între 26 și 64 de ani.

În sediile bibliotecii au avut loc și maratoane de lectură, organizatorii subliniind că „în Vrancea se citește”.

Activitățile au atras și noi utilizatori ai bibliotecii, după ce elevi și cadre didactice au vizitat instituția și s-au înscris pentru a beneficia de serviciile oferite. În paralel, adulți din comunitate au apelat la sprijinul bibliotecarilor pentru accesarea resurselor informaționale și a serviciilor digitale.

Biblioteca Județeană Vrancea a fost, de asemenea, partener în proiectul educațional „Îndrăgostește-te de o carte!”, organizat de Asociația Organizația Civică Vrancea și Asociația ETIC.

Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, unităților de învățământ implicate, cadrelor didactice și participanților și au invitat publicul să continue să descopere programele și serviciile bibliotecii.