La Muzeul Vrancei au fost descoperite peste 1000 de obiecte care nu erau înregistrate, în urma inventarului științific realizat în perioada iulie – decembrie 2021.
”Comisia de inventariere a constatat că peste o mie de obiecte de patrimoniu se află în Muzeu fără a fi înregistrate, obiecte care pot fi sustrase oricând, fără ca instituția să le poată revendica, deoarece acestea nu sunt înregistrate nicăieri. De la Muzeul Unirii până la Mausoleul Eroilor din Mărăști, în toate secțiile există obiecte de patrimoniu neînregistrate, nici în inventarul contabil, nici în cel științific”, a precizat Valentin Muscă, managerul Muzeului Vrancea, în raportul său de activitate.
Potrivit raportului, în urma efectuării inventarului s-au găsit 90389 de bunuri culturale, din care 773 se regăsesc pe listele de inventar, nu și în inventarul științific. Comisia a găsit un număr de 1172 bunuri culturale, cum ar fi tablouri, documente, fotografii, publicații, obiecte de etnografie, care nu sunt înregistrate nici în inventarul științific, nici în cel contabil.
În aceste condiții, dacă cineva sustrage bunurile neînregistrate, nu poate fi tras la răspundere deoarece aceste bunuri de patrimoniu nu figurează nicăieri.
Fostul manager al Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu, nu a adus niciodată la cunoștința Consiliului Județean Vrancea problemele de gestiune a patrimoniului muzeal.
Printre obiectele care nu sunt inventariate se află scaunul care a aparținut lui Gheorghe Apostoleanu și urnele de vot de pe masa Comisiei Centrale, care se află în expoziția Muzeului Unirii. Faptul că aceste bunuri nu sunt înregistrate face să existe dubii privind originea lor, pentru că pot fi atribuite oricărei personalități atâta timp cât nu au o fișă de inventar.



