În perioada 5–11 mai 2025, polițiștii rutieri din județul Vrancea au desfășurat o amplă acțiune de control în trafic, parte a campaniei naționale „Truck & Bus”, vizând transportatorii de persoane și de marfă.
Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane (cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri) și a celor de transport marfă (cu masa totală maximă autorizată de peste 2,5 tone).
În cadrul controalelor, au fost verificate 553 de camioane și 166 de autobuze. Peste 110 șoferi au fost testați pentru consumul de alcool sau substanțe interzise.
În urma acestor verificări, polițiștii au aplicat 292 de sancțiuni contravenționale. Cele mai frecvente au fost pentru nerespectarea vitezei legale (50), lipsa documentelor (49), nepurtarea centurii de siguranță (45) și defecțiuni tehnice ale vehiculelor (12). Restul amenzilor au vizat alte abateri de la legislația rutieră.
Poliția Rutieră anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii siguranței pe drumurile publice.



