Concursul de vinuri organizat de Consiliul Județean Vrancea a ajuns în acest an la a X-a ediție și are loc la domeniile Panciu Winery&Resort din Sîrbi, comuna Țifești. În concurs au fost înscrise 302 de probe de vin de la 53 de companii din domeniul viticol. Jumătate din vinuri sunt albe, urmate de cele roșii și roze. Juriul competiției de vinuri este condus de prof. univ. dr. Dan Boboc, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), iar cele patru comisii ale juriului sunt formate de specialiști din cadrul asociației.
”Filiera viti- vinicolă este cea mai bună filieră din România pentru că este filiera care a atras cei mai mulți bani de la Uniunea Europeană, este filiera prin care 30% din vii au intrat în programul de reconversie și filiera care a investit în tehnologie”, a spus Dan Boboc în deschiderea evenimentului.
Alături de acesta s-a aflat și Ionel Cel – Mare, președintele Consiliului Județean Vrancea. Vinurile vor fi premiate cu Marea Medalie de Aur, Medalia de Aur și Medalia de Argint, în funcție de punctajul obținut. Participanții clasați pe primele trei locuri vor fi înscriși de Consiliul Județean Vrancea la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă.
Jumătate din vinurile din Vrancea sunt de calitate superioară
Ponderea vinurilor în preferințele consumatorilor s-a schimbat. Dacă în urmă cu 20 de ani predominau vinurile albe, cu aproximativ 75% și vinurile roșii, vinurile roze au avut o creștere foarte mare de atunci. Astfel, vinurile roșii au crescut de la aproximativ 25 % la 35%, în timp vinurile roze au înregistrat o creștere de la 3% la 14%. Specialiștii au explicat că acestea sunt foarte versatile și se potrivesc la orice ocazie.
”Din anul 2007 de când am intrat în Uniunea Europeană, în fiecare an în programul de reconversie au intrat 16.000 de hectare de viță de vie, pentru că am avut la dispoziție 54 de milioane de euro pe an. În ultimii opt ani a crescut foarte mult calitatea vinurilor, nu numai datorită reconversiei, ci și investițiilor în tehnologie”, a arătat Dan Boboc.
Acesta a spus despre Vrancea că se ”regăsește într-un ritm alert de emanare a pieței și a consumatorului”.
”Peste jumătate din vinurile din Vrancea sunt de calitate superioară datorită viei și tehnologiei”, a spus președintele juriului de la Bachus.
La rândul său, Cătălin Păduraru, unul dintre jurați, a arătat că vinurile românești sunt suficient de bune pentru piața internațională, însă este nevoie de un marketing foarte bun.