Peste 40 de pescari profesioniști vor participa la Cupa de pescuit sportiv ”Tomiță Lazăr”

0
80

În perioada 22-23 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea prin Asociația sportiva “Tomița Lazar” va organiza la Carp Arena Cărpănoaia 2, în comuna Nănești, Cupa de pescuit sportiv Tomița Lazăr, care a ajuns la ediția a VIII-a.

La standurile de pe balta Carp Arena Cărpănoaia 2 se vor alinia peste 40 de  pescari profesioniști și amatori, la evenimentul devenit tradiție, în memoria celui care era pasionat de magia naturii, pe care o contempla, adesea, prin pescuit.

”Tomiță Lazăr şi-a desfăşurat activitatea timp de 29 de ani în slujba semenilor. Un foarte bun sportiv, coleg, tată, soț – eroul nostru a fost premiat an de an la etapele finale ale Campionatelor de Atletism şi Cross ale Ministerului Afacerilor Interne (peste 25 de medalii), fiind o mândrie pentru instituție,  pentru familie dar și pentru semeni.

De o modestia rară, impunea respect prin simplitate, iubea profesia pe care a îmbrățișat-o cu trup și suflet, iubea natura, sportul dar mai presus de orice, își iubea semenii.

Fiecare tură de noapte avea același motto pe care, cu profesionalism, l-a insuflat zi de zi și colegilor: „Să avem grijă ca şi în această noapte, oraşul să doarmă liniştit!””, au spus reprezentanții IPJ Vrancea într-un comunicat de presă.

Originar din Tulnici, a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia 1986, din acelaşi an fiind încadrat la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Asigurare a Ordinii şi Liniştii Publice.

Pentru merite deosebite, la data de 31 decembrie 1990 a fost trecut în corpul ofiţerilor şi avansat la gradul de sublocotenent .La data de 1 decembrie 1994 a fost mutat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, desfăşurându-şi activitatea ca ofiţer operativ la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Focşani. În perioada 25.09.1998 – 15.12.2000 a lucrat ca ofiţer operativ la Inspectoratul de  Jandarmi Județean Vrancea. După revenirea la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea la 15 decembrie 2000, a lucrat ca ofiţer la Serviciul Cabinet, la Detaşamentul pentru Intervenţie Rapidă şi Biroul de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Focşani.

”În anul 2008 a fost numit adjunct al Şefului  Detaşamentului pentru Intervenţie Rapidă, iar de la 21 septembrie 2009 a devenit şeful acestei structuri până în fatidica zi, în urmă cu aproape 8 ani, când a încheiat ultima misiune printre semeni, cea supremă, și a început prima misiune printre îngeri, când cerurile s-au deschis pentru a îmbrățișa un titan.

Eroii nu mor niciodată!Ei trăiesc în gândurile și în sufletele noastre!”, se mai arată în comunicatul IPJ Vrancea.