Pieton accidentat mortal de un autocamion, pe E85

0
72

Un pieton a fost lovit de un autovehicul noaptea trecută și, din nefericire, și-a pierdut viața. Accidentul a avut loc pe E85, pe direcția Tișița – Focșani, iar polițiștii rutieri au intervenit la fața locului la ora 23.06.

În urma cercetărilor s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Brăila, care conducea un ansamblu format dintr-o autoutilitară și semiremorca pe E85, spre Focșani, a acroșat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Mărășești, care circula pe acostamentul drumului național.

Pietonul a fost aruncat în afara drumului și a decedat.

Șoferul  a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ucidere din culpă