Polițiștii vrânceni au continuat duminică activitățile informativ-preventive de la Festivalul Insula Fest.
În acest context, polițiștii de la prevenire și de la siguranță școlară, alături de specialiștii Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog și jandarmi au discutat cu participanții, sfătuindu-i cu privire la măsurile minime de autoprotecție pe care trebuie să le adopte în vederea prevenirii victimizării.
De asemenea, au oferit recomandări tinerilor, sfaturi preventive, referitoare la prevenirea traficului de persoane, consumului de droguri și consecințele acestora asupra sănătății și au pus accent pe influența negativă pe care o poate avea un anturaj nepotrivit.
În același context al minivacanței, forțele de ordine au acționat și pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, fiind realizate zeci de testări cu aparatul etilotest și mai multe testări cu aparatul DrugTest.
Astfel de activități vor continua pe toată perioada minivacanței de Rusalii.






