Polițiștii au mers cu daruri la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești

0
143

Şi în acest an, poliţiştii vrânceni au continuat tradiţia instituită în urmă cu 33 de ani și au vizitat copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești încărcați cu daruri.

”Centrul se află sub patronatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea încă din anul 1990, iar în fiecare an, încercăm să aducem un strop de fericire pe chipurile şi în inimile acestor copii cărora soarta le-a fost potrivnică.

 Cadourile, care au constat în dulciuri și alte produse, au fost achiziționate prin grija Asociației Sportive ”Tomiță Lazăr””, au arătat polițiștii vrânceni.

Copiii și cadrele didactice au pregătit cu aceasta ocazie un moment artistic deosebit, cu poezii și colinde.