Acasă Actualitate Polițiștii au participat la activitățile din ”Școala Altfel”

Polițiștii au participat la activitățile din ”Școala Altfel”

0
100

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciului Rutier și ai Secției 5 Poliție Rurală Cotești au participat la activitățile care au avut loc luni în programul ”Școala Altfel” la școala din Cârligele.

De asemenea, marți, cu suportul Serviciului Criminalistic, elevilor Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare din Focșani  le-au fost prezentate demonstraţii de prindere şi imobilizare a infractorilor urmate de joaca cu partenerul de nădejde, câinele-polițist TEM.

În cadrul atelierului de educație rutieră, au fost dezbătute împreună cu elevii subiecte precum traversarea corectă şi respectarea semnelor de circulaţie, unde, cum şi de la ce vârstă pot merge cu bicicleta, dar și semnificaţia indicatoarelor rutiere.

Aproximativ 400 de elevi au dezbătut împreună cu polițiștii, problema violenței în școală, rolul educației, a respectului și a regulilor în societate.

Elevi au fost informați și învățați că alegerile făcute zi de zi îi îndreaptă către succes sau eșec, iar violența, lipsa de respect și implicare sunt sinonime cu suferința.

Tot marți, elevii Școlii Gimnaziale Jariștea au fost informați despre consecințele săvârșirii de fapte contravenționale sau infracționale, care sunt efectele violenței și a bullyingului, precum și care sunt rezultatele unor decizii greșite, care încalcă normele, moralitatea și prevederile legale.

În cadrul activităților, elevilor le-au fost expuse filmulețe educative pentru a conștientiza riscurile asociate traficului și consumului de droguri, fiindu-le prezentate autospecialele și mijloacele din dotare.

Activitățile de acest gen vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar, pentru a transmite faptul că, polițiști, părinți, cetățeni mari și mici, cu toții suntem preocupați și ne pasă de siguranța celor din jur.