Polițiștii au venit cu daruri la Școala Gimnazială Jitia de Jos

0
145

În săptămâna dinaintea Sărbătorilor de Paști, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranță Școlară au adus zâmbete și bucurie pe chipurile copiilor de la Școala Jitia de Jos.

Vineri dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și-au dorit să întâlnească copii pe care să-i pregătească pentru sărbători și vacanță în siguranță.

Astfel, au realizat o activitate în cadrul campaniei ,,Tu ești viitorul tău!’’, într-o școală unde învață 30 de elevi, din care 20 în clase simultane I-IV și 10 preșcolari, situată la peste 50 km de municipiul Focșani, la poalele pădurii, la limita dintre județele Vrancea și Buzău.

Premergător vacanței, cei mici au primit recomandările polițiștilor pe linie de siguranță școlară, iar apoi, au adresat întrebări privind siguranța în mediul școlar și pe stradă, au răspuns la întrebările polițiștilor, au povestit întâmplări din viața de elev și au recitat poezii.

Scopul activității realizate a fost acela de a conștientiza importanța siguranței școlare și de a preveni comportamentele de risc, pentru a contribui la crearea unui climat educațional armonios.

”Zâmbetele de pe chipurile copiilor și bucuria din ochii lor, poeziile recitate dar și dorința unora dintre ei de a deveni polițiști au fost cele mai frumoase daruri pentru aceste sărbători.

Pe parcursul activității, polițiștii le-au oferit copiilor pachete cu dulciuri tradiționale la care iepurașul a atașat sfaturi preventive.

”Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară le doresc vacanță plăcută tuturor copiilor, iar părinților le adresează rugămintea de a nu uita faptul că ,,cele mai bune daruri pe care le pot oferi copiilor sunt rădăcinile responsabilităților și aripile independenței”, informează IPJ Vrancea într-un comunicat de presă.

Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente nedorite, polițiștii recomandă:

Copiilor:

Evitați să urcați în lift cu persoane necunoscute!

Nu părăsiți locuința fără a spune părinților/bunicilor unde și cu cine plecați.

Nu dați informații colegilor, vecinilor, persoanelor cunoscute întâmplător, despre bunurile pe care le deține familia voastră;

Evitați să postați pe internet informații despre bunuri, adresa de domiciliu, programul zilnic, plecările în vacanţă! Ele pot ajunge foarte ușor la urechea hoţilor, care vor profita de ele.