Polițiștii vrânceni au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat din municipiul Focșani. Potrivit autorităților, Popa Aurelian Octavian, în vârstă de 38 de ani, a plecat de la domiciliu în data de 10 iunie 2025 și nu a mai revenit.
Semnalmentele bărbatului sunt următoarele: înălțime de aproximativ 1,80 metri, constituție atletică, păr scurt, brunet, ochi căprui și față ovală.
La momentul dispariției, acesta era îmbrăcat cu o șapcă de culoare albastră, tricou roșu și pantaloni albaștri.
Poliția face apel la cetățeni, dacă au informații, să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.



