Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au desfășurat joi o acțiune pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale precum și a abaterilor rutiere. Activităţile au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni, fiind instituite și filtre rutiere.
Astfel, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, polițiștii au efectuat controale punctuale în zona imobilelor cu locuințe sociale. Totodată, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi a abaterilor rutiere, poliţiştii au acţionat pe principalele căi rutiere din oraș.
Poliţiştii au verificat două societăți comerciale pe linia pazei, fiind legitimate aproximativ 120 de persoane. De asemenea au fost instituite filtre în trafic, fiind controlate aproximativ 100 de autoturisme, pentru a verifica atât persoanele cât și bunurile ce ar putea proveni din infracțiuni.
”Pentru neregulile depistate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, la regimul rutier și pentru încălcarea legislației privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români .
La aceste acţiuni au participat şi polițiști de investigare a criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști locali dar și reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.
Totodată, polițiștii au identificat un minor în vârstă de 17 ani, care a plecat în cursul zilei de ieri dintr-un centru de asistență socială și nu a mai revenit.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au efectuat controale și pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul producerii, deținerii și comercializării alcoolului, de la două societăți comerciale fiind recoltate probe de lichid cu miros și aspect de vin, în vederea analizării conținutului într-un laborator autorizat.







