Polițiștii i-au informat pe locuitorii de la sate despre pericolul înșelăciunilor prin telefon

0
245

Polițiștii vrânceni au făcut, marți, o campanie de informare a locuitorilor din mediul rural cu privire la înșelăciunile prin telefon. Aceștia spun că părinții și bunicii care așteaptă vești de la copiii lor au nevoie să fie informați că pot rămâne ușor fără bani, deoarece escrocii mizează pe panica lor atunci când primesc vești rele despre cei dragi. Metoda ”Accidentul” folosită de mai mulți ani a fost adaptată timpurilor actuale în metoda ”Covid”.

În urmă cu o săptămână două persoane au fost înșelate în acest mod, iar polițiștii au reușit să recupereze o parte din bani.

”În urmă cu o săptămână relatam neplăcutele momente prin care au trecut două persoane care au fost induse în eroare de către semeni dornici de ”câștiguri urgente”.

 Una dintre acestea, sub starea de panică generată de cele auzite la capătul firului, în timpul apelului efectuat de un așa-zis medic, în miez de noapte, nu a stat o secundă pe gânduri și a înmânat ” curierului”, probabil toți banii pe care îi avea.

 Motivul: orice mamă vrea să își știe copiii sănătoși și ar oferi orice, pentru binele acestora. Numai că, singurul lucru real era, desigur, dragostea de mamă. În rest, scenarii, personaje fictive, minți ”odihnite”.

 După identificarea protagoniștilor, colegii noștri au reușit recuperarea unei bune părți din suma oferită și restituirea acesteia, uneia dintre victimele înșelăciunii.

 Părinţii sau bunicii noștri trebuie informaţi şi sprijiniţi, pentru a nu deveni victimele acestor infractori!

Împreună, putem spune ”STOP” acestui gen de infracţiune!”, este mesajul polițiștilor vrânceni.