Polițiștii și jandarmii vrânceni continuă activitățile de prevenire în mediul școlar

0
560

Polițiștii și jandarmii vrânceni au desfășurat, în data de 10 decembrie, o nouă acțiune în sistem integrat, vizând creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor și cadrelor didactice din municipiul Focșani. Activitățile au avut loc atât în zona, cât și în incinta mai multor unități de învățământ preuniversitar: Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” și Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”.

În timpul acțiunii, polițiștii au urmărit prevenirea absenteismului școlar, respectarea normelor de conviețuire socială și identificarea unor situații care ar putea afecta climatul educațional. Au fost legitimate 52 de persoane, iar elevilor li s-au explicat prevederi din Legea nr. 61/1991 și din Codul penal privind faptele contravenționale sau penale la care se pot expune.

O componentă importantă a acțiunii a vizat activitățile comerciale din proximitatea școlilor. A fost verificată o unitate de alimentație publică, iar administratorii și angajații a patru societăți comerciale au primit instrucțiuni clare privind interdicția vânzării către minori a produselor din tutun, alcool sau energizante, precum și obligația de a respecta normele de ordine publică prevăzute de lege.

I.P.J. Vrancea anunță că astfel de acțiuni preventive vor continua, pentru a menține un mediu educațional sigur pentru elevii din județ.