Pompierii au avut 638 de intervenții în august

0
30

Pompierii vrânceni au avut în luna august 638 de misiuni de intervenții. Situațiile de urgență care au apărut au fost gestionate astfel:

𝟑𝟓 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢, din care 11 de vegetație uscată:

Detașamentul de Pompieri Focșani – 𝟐𝟐

Secția de Pompieri Adjud – 𝟒

Stația de Pompieri Panciu – 𝟐

Stația de Pompieri Vidra – 𝟒

SVSU – 𝟑

𝟒𝟐𝟑 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢 𝐒𝐌𝐔𝐑𝐃, pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. Din aceste misiuni, 𝟒𝟏𝟓 au fost ajutor medical de urgență, iar 𝟖 transport medical al pacienților suspecți/confirmați cu COVID -19.

Pe subunități, misiunile SMURD au fost desfășurate astfel:

Detașamentul de Pompieri Focșani – 𝟏𝟖𝟔

Secția de Pompieri Adjud – 𝟏𝟏𝟒

Stația de Pompieri Panciu – 𝟕𝟏

Stația de Pompieri Vidra – 𝟓𝟐

𝟔 – 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐚𝐫𝐜𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 în urma accidentelor rutiere;

𝟖 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐩𝐢𝐫𝐨𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐞;

𝟏𝟔𝟔 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢 (asistența persoanelor, salvări de animale, asigurare-supraveghere zonă, protecția mediului etc.)

Au fost 𝟐 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐫𝐭𝐚̆ 𝐟𝐚𝐥𝐬𝐚̆, în 𝟓 situații echipajele au fost întoarse din drum și în 𝟏𝟑 cazuri nu a mai fost necesară intervenția.

Având în vedere că principala cauză a incendiilor care au avut loc în luna august a fost determinată de scurtcircuitul electric, pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea și folosirea improvizațiilor electrice în locuințele şi gospodăriile cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al județului Vrancea recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză), în acelaşi timp;

Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu;

Nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora;

 Nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător;

Pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte, apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate;

Verificați instalația electrică și renunțați la aparatele defecte și la improvizații.

 Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii.