Circa 30 de membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au înaintat, prin intermediul prefectului de Vrancea, un memoriu către Guvernul României. Totodată, membrii SLPR au fost invitați să ia parte la următoare Ședință de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului, unde vor putea să îți expună pe larg toate solicitările.
Principalele nemulțumiri ale SLPR sunt legate de salariile mici dar și refuzul directorului general al companiei de a negocia majorări salariale.
Motivele lor sunt:
- Starea avansată de sărăcie a salariaţilor Poştei Române
- Iminența pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor poștali, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite
- Iniţiativele conducerii companiei SN Poșta Română de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor
- Încercarea constantă a directorului general de a induce în eroare salariații și de a evita mijloacele de dialog social prevăzute de lege
- Nedreptatea sociala promovată de directorul general
- Lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă și protecție, precum și condiţiile improprii de muncă
- Intenția de modificare a organigramei și efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informațiile necesare
- Lipsa de performanţă a actualei echipe manageriale
- Desconsiderarea grosolana a inteligenței salariaților
- Lipsa dialogului social și războiul deschis împotriva SLPR
”Probabil că în comunicarea publică, actualul director general, va arunca din nou asupra SLPR răspunderea în ceea ce privește starea actuală a companiei și faptul că sindicatul ar fi blocat inițiativa de adoptare a noii organigrame a companiei. Acel document este un document slab elaborat de neprofesioniști, care nu servește decât unui singur țel, crearea de posturi de directori pentru gașca cu care a ocupat și a subordonat Posta Română.
Facem apel către Guvernul României și către liderii coaliției de guvernare:
Va solicitam să găsiți timpul necesar pentru o analiză temeinică și sănătoasă asupra stării acestei companii! Vă vom rămâne parteneri de bună credință în identificarea unor soluții corecte care să ducă la creșterea calității serviciilor din Poșta Română, dar și la o plată corectă pentru cei care muncesc!“, se arată în memoriul poștașilor, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Vrancea.



