Guvernul a decis eliberarea din funcție a prefectului liberal Gheorghiță Berbece, la ședința care a avut loc miercuri după – amiază. În locul acestuia nu a fost numit nimeni deocamdată, conducerea Instituției Prefectului fiind asigurată de subprefect.
Potrivit înțelegerii din coaliția de guvernare, funcția de prefect în Vrancea revine PSD. Organizația județeană l-a propus pe omul de afaceri Victor Roman, președintele PSD Adjud. Acesta a mai fost consilier județean și deputat, pierzându-și mandatul înainte de final deoarece era incompatibil. Victor Roman este cunoscut pentru afacerile cu bani publici ale firmei pe care le controlează.
Gheorghiță Berbece a fost numit prefect în decembrie 2019 și a reușit să își păstreze funcție până acum. Eliberarea din funcție era de așteptat după schimbarea conducerii PNL și după intrarea la guvernare a PSD. Gheorghiță Berbece și prim – vicepreședinte al PNL Vrancea.
Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, a reacționat după schimbare și a afirmat că motivele schimbării nu țin de activitatea de prefect, pe care a caracterizat-o ca fiind ”de excepție”.
”Cu siguranță, motivele care au condus la această decizie nu au legătură cu activitatea prefectului Berbece, care a fost una de excepție, ținând cont de contextul în care a preluat această funcție, într-o perioadă în care pandemia produsă de COVID-19 a dat peste cap viața tuturor cetățenilor.
Cu toate acestea, Vrancea a reușit să mențină un nivel scăzut al infectărilor comparativ cu alte zone, implicarea prefectului fiind totală. Această implicare am regăsit-o și atunci când județul a fost lovit de inundații, dar și în relația cu partenerii instituționali și cu ”actorii sociali” din Vrancea.
Susțin cu maximă responsabilitate faptul că prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Gheorghiță Berbece, merită susținut pentru orice funcție în arcul guvernamental, cei doi ani de mandat demonstrând din plin calitățile care îl recomandă”, a spus președintele PNL Vrancea.