Prefectul Gheorghiță Berbece: ”Primarul mai mult incită și face tot pentru a menține starea conflictuală”

0
109

Instituția Prefectului a reacționat după scandalul din ședința de Consiliu Local convocată miercuri, 16 iunie 2021. Într-un comunicat de presă, prefectul Gheorghiță Berbece și-a exprimat îngrijorarea „cu privire la modul în care primarul Municipiului Focșani, Misăilă Cristi Valentin, ales de focșăneni, înțelege să facă administrație publică”.

Reprezentantul Guvernului a precizat că, în urma transmiterii Hotărârii Consiliului Local nr.101/10.05.2021 privind adoptarea bugetului municipiului Focșani pentru anul 2021, a acționat conform prerogativelor date de articolul 200 din Codul administrativ, iar în urma exercitării tutelei administrative a solicitat autorităților reprezentative ale Municipiului Focșani, primarul și Consiliul Local, să adopte  toate măsurile necesare pentru  buna funcționare a bugetului, astfel cum a fost adoptat prin HCL nr.101/10.05.2021.

 „Dacă aș fi dat curs solicitărilor exprimate în mediul online de către primarul municipiului, de a ataca în instanță actul administrativ, solicitare adresată și azi, 16.06.2021 în sala de ședințe în fața presei locale, cu scopul de a capitaliza politic și nicidecum de a aplana un conflict creat tot de dumnealui, abia atunci Municipiul Focșani  s-ar fi aflat într-un blocaj financiar real pe termen  mai lung. Consider că este o solicitare nedemnă de atributele pe care un primar de municipiu reședință de județ ar trebui să le exercite în mandatul acordat de focșăneni, care demonstrează că acesta mai mult incită și face tot  pentru a menține starea conflictuală”, a explicat prefectul Gheorghiță Berbece.

 Acesta a adresat primarului municipiului Focșani și consilierilor locali  „un îndemn la calm, responsabilitate și profesionalism în exercitarea demnităților în care au fost aleși, la aplanarea conflictului social și mediatic care nu face cinste municipiului reședință de județ și la adoptarea imediată a măsurilor legale necesare pentru intrarea în normalitate a autorității publice locale”.