Premierul Nicolae Ciucă  a fost prezent la manifestările prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282

0
83

Premierul Nicolae Ciucă a venit la Focșani pentru a participa la manifestările care au avut loc în Piața Uniri pentru a marca 140 de ani de la înființarea Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor”. Alături de acesta au fost prezenți vrânceanul Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Lucian Bode, ministrul de Interne, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și proiectelor europene. De asemenea, au participat la ceremonial Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, prefectul Nicușor Halici, primarul Cristi Misăilă, reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Primul ministru Nicolae Ciucă este general în rezervă și s-a aflat la conducerea Brigăzii 282.

”Începând cu 1968, Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” a fost continuatoarea de drept a Diviziei 6 Infanterie. La Focșani, este cel mai potrivit loc și cel mai bun moment să ne aducem aminte de eroii noștri din războaiele balcanice, din Primul Război Mondial, de la Mărăști, Oituz și din al Doilea Război Mondial.

După câștigarea libertății în 1989, Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” a fost dislocată în misiuni de menținere a păcii în Angola, Kosovo, a executat misiuni în teatrele de operații din Afganistan și Irak și este oricând gata să apere țara sau să participe în misiuni alături de aliați. Militarii români de astăzi sunt bine pregătiți și au determinarea să își riște viața oriunde este nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor militare și politice ale României”, a spus primul ministru Nicolae Ciucă în discursul ținut la Focșani.