Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a fost ales membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), organism înființat în anul 1994 ca organ consultativ al Consiliului Europei, înlocuind „Conferința puterilor locale și regionale din Europa.
„Am onoarea de a reprezenta Vrancea și România alături de colegii Mihai Lupu, președinte CJ Constanța, Constantin Rădulescu, președinte CJ Vîlcea, Doina-Elena Federovici. președinte CJ Botoșani și Csaba Pataki, Satu-Mare. Sper să nu vă înșel așteptările!”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma.
Congresul susține noile state membre CoE să-și îndeplinească sarcinile practice necesare realizării unei autonomii locale și regionale. Din congres fac parte reprezentanţi locali şi regionali din cele 200.000 de autorităţi locale şi regionale ale statelor membre ale Consiliului Europei, fiind o reală tribună pentru dezbaterea problemelor şi experienţelor comune, acestea expunându-şi mai apoi punctele lor de vedere în faţa guvernelor naţionale.
Delegaţia României la Congresul Puterilor Locale si Regionale din Consiliul Europei (CPLRE) este formată din 10 membri şi 10 supleanţi, reprezentând judeţe, municipii, oraşe şi comune, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România având cinci reprezentanți.