Președintele Consiliului Județean vrea să facă schimbări în conducerea CUP din cauza prețului la apă, indemnizațiile mari din CA și a stadiului investițiilor

0
155

Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean, a criticat, în cadrul unei conferințe de presă, prețurile mari practicate de CUP, dar și indemnizațiile plătite membrilor Consiliului de Administrație. Acesta a afirmat că tarifele au crescut foarte mult deoarece investițiile trebuie amortizate din sumele plătite de beneficiari, în condițiile în care lucrările la apă și canalizare în proiectul Vranceaqua sunt făcute din fonduri europene nerambursabile.

”Chiar dacă sunt viabile explicațiile celor de la CUP și de la Vranceaqua, pentru mine nu sunt satisfăcătoare și sunt convins că nici pentru vrânceni. Investițiile făcute în etapa 1 și etapa 2 a Vranceaqua trebuie amortizate, deși au fost făcute din fonduri nerambursabile. Cumva trebuie să-i ramburseze vrâncenii, care trebuie să plătească acele redevențe. (…) Problema este că în 2024 a ajuns la 7 lei, iar din 2025 vom plăti 8,46 lei/mc, în 2026 8,88 lei/mc, iar în 2027 9,17 lei/mc, ceea ce mi se pare foarte mult, un dispreț și o sfidare a interesului public”, a spus Nicușor Halici.

Noul președinte al CJ a susținut că va face demersuri ca redevența pentru amortizarea investițiilor făcute din fonduri europene nerambursabile să nu se mai găsească în facturi.

Acesta a mai acuzat că indemnizațiile membrilor CA de la CUP sunt foarte mari. Astfel, de la începutul anului, sumele au crescut de la 5000 de lei la 9000 de lei. Președintele CJ a afirmat că va face demersuri pentru reducerea indemnizațiilor și că acetea ar trebui să fie între 2000 de lei și 3000 de lei.

O altă situație referitoare la CUP a fost cea a investițiilor făcute prin programul Vranceaqua, care ar fi doar la un stadiu de realizare de doar 50%, deși s-au atras fonduri europene de 248 de milioane de euro, iar în unele localități sunt probleme cu alimentarea cu apă vara.

”O să-i schimbăm pe toți cei care sunt vinovați. Raportul de audit va indica vinovăția fiecăruia și toți vor fi schimbați. Nu contează cine sunt”, a susținut Halici.