Acasă Administrație Primăria Adjud angajează arhitect șef

Primăria Adjud angajează arhitect șef

0
157
Primăria municipiului Adjud organizează concurs de recrutare arhitect șef, funcție publică de conducere vacantă din cadrul Direcției de arhitectură-urbanism a aparatului de specialitate al primarului municipiului Adjud.
Concursul se va desfășura la sediul Primăriei Municipiului Adjud, pe 18 martie 2021, ora 10:30. Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la primărie, în perioada 15 februarie 2021 – 08 martie 2021. 
De asemenea, Primăria Municipiului Adjud organizează concurs de recrutare pentru șef birou al Biroului autorizare, arhitectură, urbanism din cadrul Direcției de Arhitectură – Urbanism a aparatului de specialitate al primarului. Concursul se va desfășura în data de 18 martie 2021, ora 10.30.
„Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul Primăriei municipiului Adjud din str. Stadionului nr.2, în perioada 15 februarie 2021 – 8 martie 2021”, precizează un comunicat al municipalității.
Pentru mai multe informații referitoare la condițiile generale și specifice de înscriere în concurs, bibliografie, acte necesare dosarului de înscriere și termene, cei interesați pot accesa site-ul Primăriei Municipiului Adjud.