Primăria Adjud inițiază un program de reabilitare și eficientizare energetică a blocurilor construite până în anul 2005

0
63

Primăria Adjud inițiază un amplu program de reabilitare și eficientizare energetică a blocurilor construite în municipiu până în anul 2005. Programul presupune lucrări de izolare termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor, a ușilor exterioare, închiderea balcoanelor cu tâmplărie tip termopan, termo-hidroizolarea acoperișurilor sau a terasei (în cazul existenței șarpantei) și lucrări de refacere a finisajelor anvelopei.

Pentru includerea în etapa I/2021 a programului de reabilitare, facem un apel către președinții asociațiilor de proprietari să întocmească în timp util documentația necesară și să o depună la Registratura Primăriei Municipiului Adjud din str. Stadionului nr. 2 până cel târziu pe data de 15.02.2021”, informează un comunicat al Primăriei Municipiului Adjud.

Finanțarea lucrărilor de anvelopare se asigură astfel: 60% de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate și 40% de la bugetul local și din fondul de reparații al asociațiilor de proprietari.

Cota de contribuție a asociației de proprietari nu poate fi mai mică de 10% din valoarea lucrărilor și va fi achitată de către proprietarii apartamentelor în rate, după finalizarea lucrărilor de anvelopare”,  precizează același comunicat.

Dosarul de înscriere în programul de reabilitare va conține: solicitarea de înscriere în program; hotărârea de înscriere în program adoptată în adunarea generală a proprietarilor cu acordul majorității acestora, însoțită de tabelul nominal din care să rezulte acordul scris al acestora; un exemplar al contractului de mandat semnat și ștampilat de către asociația de proprietari; lista proprietarilor din imobil. Modelele tuturor documentelor necesare, cu excepția Hotărârii asociației, inclusiv în format editabil, se găsesc pe site-ul Primăriei Adjud 

Contact  – Vartolomei Iuliana, inspector superior în cadrul Primăriei Municipiului Adjud, telefon 0237641908, interior 216.