Directorii unităților de învățământ din Focșani, precum și conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, au participat vineri la o întâlnire la Primăria Focșani cu primarul Cristi Misăilă. Discuțiile au avut ca obiect începerea anului școlar. Potrivit Primăriei Focșani, a reieșit că Ministerul Educației nu a stabilit măsurile pentru siguranța elevilor și cadrelor didactice și ar fi probleme organizatorice, cu privire la organizarea on-line a orelor sau respectarea distanței.
”În urma discuțiilor purtate a reieșit că tehnologia IT din școli este fie depășită, fie lipsește. Cadrele didactice au arătat că tabletele, camerele video și în unele școli rețeaua de internet deficitară, nu permit desfășurarea orelor on-line. În plus, deși Ministerul Educației a promis laptopuri pentru profesori, acestea nu au mai ajuns, nefiind oferită nicio explicație pentru întârziere. Cea mai mare problemă însă o reprezintă situația din grădinițele cu program prelungit, unde este absolut imposibil să se respecte distanța de 1 metru între pătuțuri”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani.
În aceste condiții, autoritățile locale au cerut de la directori o situație cu materialele de urgență, pentru a fi finanțate din bugetul local. Dacă valoarea va depăși posibilitățile bugetului, necesarul va fi trimis și Ministerului Educației.