Primăria Focșani a convocat pe 20 ianuarie, de la ora 17.00, la sala Balada, o dezbatere privind activitatea de colectare a deșeurilor din Focșani după ce s-a schimbat operatorul de salubritate. De la 1 ianuarie, deșeurile sunt strânse de SC Polaris M. Holding SRL Constanța, firma care a câștigat licitația organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Vrancea Curată” în zona județului în care se află și Focșaniul.
Schimbarea s-a produs cu o serie de sincope, la sfârșitul anului trecut, când încă mai opera firma Primăriei Focșani, dar și la început de an.
”Din păcate, schimbarea firmei a adus și o serie de probleme, întrebări și nemulțumiri din partea președinților și administratorilor asociațiilor de proprietari, din partea agenților economici, precum și din partea unor cetățeni din orașul nostru, mai ales legate de noile contracte și tarife de salubrizare. De altfel, foarte multe asemenea sesizări mi-au fost aduse la cunoștință de către focșăneni pe toate căile de comunicare încă din primele zile ale anului”, susține primarul Cristi Misăilă.
La dezbaterea de lunea viitoare au fost invitați reprezentanții firmei de salubritate, președinții și administratorii asociațiilor de proprietari, agenți economici și persoane interesate.
Probleme cu colectarea deșeurilor au existat și când opera firma de salubritate a primăriei, ultima anul trecut, când timp de aproape o săptămână nu au fost strânse gunoaiele din Focșani.