Primăria Focșani începe joi să încaseze taxe, impozite și alte obligații la bugetul local

0
68

Toate operațiunile fiscale derulate de Serviciul de impozite și taxe din cadrul Primăriei Focșani vor fi reluate joi, 5 ianuarie.

”Precizăm faptul  că până la această dată nu a fost comunicat indicele de inflație de către Institutul Național de Statistică, astfel toate sumele încasate în baza contractelor în vigoare, reprezentând chirii/concesiuni aferente anului 2023, nu sunt indexate prin aplicarea indicelui de inflație pe anul 2022, conform clauzelor contractuale, urmând ca la momentul comunicării acestuia toate chiriile/concesiunile să fie indexate.

Avem rugămintea ca, cetățenii ce achită contravaloarea chiriilor/concesiunilor până la data indexării acestora la nivel național, dată ce va fi adusă la cunoștință contribuabililor în mod public, să revină la ghișeele de taxe și impozite locale, respectiv pe www.ghiseul.ro pentru a plăti diferențele calculate”, a anunțat Primăria Focșani.

Pentru plata până la 31 martie 2023 a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice.

Obligațiile fiscale pot fi achitate și online, prin platforma www.ghiseul.ro.

Ghișeele din incinta Primăriei Focșani vor funcționa după următorul program:

Luni, Marti, Joi – orele 08:00-16:00

Miercuri – orele 08:00-18:30

Vineri- orele 08:00-14:00

Sambata- orele 09:00-11:00