Serviciul de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăria Municipiului Focșani își va suspenda aproape operațiunile în următoarele două săptămâni, în contextul închiderii anului fiscal 2025, deschiderii anului fiscal 2026 și implementării unor modificări fiscale apărute la finalul acestui an.
Astfel, începând de marți, 30 decembrie 2025, ora 16.00, sistemul informatic va intra în mentenanță, perioadă în care se suspendă toate operațiunile de încasare, inclusiv:
plățile efectuate prin platforma Ghișeul.ro;
plățile realizate prin stațiile SelfPay;
încasările la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe Locale.
Activitatea va fi reluată începând cu data de 15 ianuarie 2026.
Pe durata mentenanței, contribuabilii pot depune documente la registratura instituției, însă acestea vor fi prelucrate și soluționate exclusiv după deschiderea anului fiscal 2026, în ordinea înregistrării.
În această perioadă:
nu se preiau și nu se eliberează certificate fiscale;
nu se efectuează operațiuni cu taxă de urgență;
nu se prelucrează operațiuni privind înregistrarea, radierea, dobândirea sau înstrăinarea mijloacelor de transport;
nu se prelucrează modificări ale datelor fiscale pentru clădiri și terenuri;
nu se efectuează alte operațiuni care presupun utilizarea aplicațiilor informatice de evidență fiscală.
Potrivit Primăriei Focșani, pe perioada mentenanței,se va asigura asistență contribuabililor, fără posibilitatea efectuării de operațiuni în sistemul informatic. În cazul în care actualizarea va fi finalizată mai devreme decât termenul estimat, reluarea activității va fi comunicată oficial.



