Primăria Focșani, pusă la plată de micii comercianți. Aceștia au anulat în instanță o hotărâre a CL Focșani din anul 2016

0
82

Primăria Focșani a fost somată de reprezentanții micilor comercianți din Focșani să le returneze, cu dobândă, sumele plătite pentru autorizare în conformitate cu prevederile unei hotărâri a Consiliului Local Focșani din anul 2016, care a fost anulată în instanță. Hotărârea 27/2006 privind aprobarea regulamentului de autorizare a comercializării produselor și serviciilor de piață în unitățile comerciale și în sistem ambulant pe raza Municipiului Focșani a fost contestată de Patronatul IMM al PF și AF Vrancea, condus de omul de afaceri Nicu Mazere, care a susținut chiar în ședința de aprobare a hotărârii că aceasta nu este legală.

Hotărârea a fost contestată în instanță, iar după câștigarea procesului organizația condusă de Nicu Mazere a notificat Primăria Focșani cu privire la ”returnarea către agenții economici din municipiul Focșani a tuturor sumelor încasate ilegal pentru emiterea autorizației de funcționare (prevăzută în HCL 27/2016, art. 2 din anexa 2), precum și a cheltuielilor făcute în acest scop, cu dobândă legală calculată până în ziua plății”.

”Subliniem faptul că Președintele Patronatului, dl. Nicu Mazere, s-a prezentat în ședința de Consiliu Local și a avertizat plenul asupra motivelor de nelegalitate a H.C.L. nr. 27/2016, hotărârea fiind adoptată în ciuda argumentelor prezentate, prin susținerea inițiatorului, în persoana Primarului Municipiului și a Șefei Biroului Juridic, dna. Carmen Ghiuță.

Această împrejurare ne-a obligat la demararea acțiunii judiciare, care a condus la anularea art. 2 din Anexa 2 a H.C.L. 27 / 2016.

În consecință, solicităm ca toate sumele, incluzând dobânzile legale calculate până în ziua plății, care urmează să fie plătite de Primăria Municipiului Focșani, tuturor persoanelor juridice vătămate prin această hotărâre, să fie recuperate de la funcționarii publici care au inițiat, au întocmit rapoarte favorabile și au aprobat proiectul acesteia, împreună cu Primarul Municipiului Focșani.

Susținem cu tărie faptul că nici un contribuabil onest al Municipiului Focșani, fie persoană fizică sau juridică, NU TREBUIE SĂ SUPORTE COSTURILE ILEGALITĂȚILOR COMISE ÎN DEPLINĂ CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ de către unii funcționari publici în frunte cu Primarul în exercițiu”, se arată în notificarea trimisă Primăriei Focșani.

Hotărârea anulată  a fost aprobată de Consiliul Local din mandatul 2012 – 2016, când primar era Decebal Bacinschi.