Primăria Vârteșcoiu a intrat în reparații. Autoritățile locale vor scăpa de facturile la energie electrică

0
87

Sediul Primăriei Vârteșcoiu a intrat în reparații, pentru creșterea eficienței energetice, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul acestei investiții este ca administrația locală să își desfășoară activitatea fără să mai aibă consum de energie electrică.

Clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice, pentru producerea energiei electrice, iar încălzirea se va face cu pompe de căldură. De asemenea, în cadrul proiectului va fi făcută o nouă izolație a pereților pe exterior, precum și a podului și se va monta o tâmplărie care va reduce pierderile de energie.

”Acest proiect ne va asigura funcționarea primăriei fără să mai plătim facturi la energie electrică. Lucrările vor dura circa trei luni și sunt derulate în așa fel încât să ne putem desfășura activitatea în continuare în sediu, întrucât nu avem un alt spațiu pentru a muta primăria în această perioadă”, a declarat primarul Viorel Mîrza.