Acasă Administrație Primarii comunelor din Vrancea vor alege noua conducere a Asociației Comunelor

Primarii comunelor din Vrancea vor alege noua conducere a Asociației Comunelor

0
120

Primarii comunelor din Vrancea se întâlnesc marți la Consiliul Județean pentru a alege noua conducere a filialei Vrancea a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cadrul Adunării generale. Asociația a fost condusă în ultimii patru ani de Ștefan Moscu, primarul PSD din comuna Cârligele.  Potrivit convocării făcută de ACoR, la Adunarea Generală vor avea drept de vot primarii din 67 de comune, din totalul de 68 de comune din județ.

Primarii care vor participa la ședință vor stabili mai întâi câți membri va avea Consiliul Director al ACoR Vrancea, după care vor vota componența acestuia, prin vot secret. Primarii din Consiliul Director vor alege apoi, tot prin vot secret, noul președinte al ACoR Vrancea, precum și ocupanții celorlalte funcții din asociație.

17 primari și-au exprimat opțiunea pentru a ocupa funcții în conducerea ACoR Vrancea, dintre care PSD – 10, PNL  – 5, PMP – 1, AUR – 1. După cum se vede, cele mai mari șanse le au primarii PSD, însă nu este exclus să apară surprize.

Cei 17 primari sunt:

Grigore Mihăeș (PSD) – Năruja

Viorel Mîrza (PSD) – Vârteșcoiu

Alexandru Zar (PSD) – Golești

Ștefan Moscu  (PSD) – Cârligele

Vasile Zbîrciog (PSD) – Străoane

Maria Stroe (PNL) – Suraia

Nistor Bratosin (PNL) – Urechești

Fănică Popa (PNL) – Bolotești

Vasile Petrea (PNL) – Homocea

Dragoș – Fănică Ciobotaru (PNL) – Vizantea Livezi

Tudorel Ivan (PSD) – Câmpineanca

Neculai Riciu (PSD) – Gologanu

Valentin Tîlvăr (PSD) – Dumbrăveni

Vasile Vatră (PSD) – Gugești

Silviu – Stoica Gheorghe (PMP) – Bălești

Nicolae Damian (AUR) – Pufești

Nicușor Păcuraru (PSD) – Vulturu