Primarii din Vrancea au participat în număr mare la întâlnirea care a avut loc vineri cu directorul TransGaz, Ion Sterian, despre extinderea rețelelor de alimentare cu gaze. La întâlnire au participat și Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, prefectul Gheorghiță Berbece și senatorul Cătălin Toma. Planurile prezentate de reprezentanții TransGaz arată că județul Vrancea ar putea beneficia de o extindere a magistralelor de gaze dinspre Buzău și Galați, pe patru noi tronsoane care să acopere zona de sud, sud-est și centru-vest a județului.
”Dau asigurări ferme că proiectul de racordare a satului românesc la gazul românesc se va face, discuțiile de la nivelul Guvernului României fiind de realizare a unui program național de conectare a locuințelor la gaze, cu fonduri europene. Implementarea acestui proiect major de dezvoltare ar putea fi realizat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții. Interesul manifestat de administrațiile locale din întreaga țară este unul important, la MLPDA, dar și la Ministerul Fondurilor Europene fiind depuse sute de dosare cu studii de fezabilitate”, a arătat Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice.






