Primăriile pot cere bani pentru modernizarea iluminatului public începând cu 13 iulie

0
179

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că data începerii  depunerii cererilor de finanțare prin Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente  a energiei în infrastructura de iluminat public este 13 iulie. Sesiunea de depunere a dosarelor va dura maximum 60 de zile, în limita fondurilor disponibile alocate programului.

Primăriile pot solicita finanțare de până la 1 milion de lei pentru iluminatul public. Cheltuielile pentru sunt acoperite în proporție de 90% și se acordă în funcție de numărul de locuitori. Astfel, pentru localitățile cu o populație de până la 4000 de locuitori finanțarea este de până la 500.000 lei, iar pentru localitățile cu peste 4000 de locuitori finanțarea este de până la 1 milion de lei.