Primăriile pot solicita finanțare de până la 1 milion de lei pentru iluminatul public, de la Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu. Ministerul a aprobat printr-un ordin Ghidul de finanțare a Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, care a intrat în vigoare pe data de 3 iunie, atunci când a fost publicat în Monitorul Oficial.
Cheltuielile pentru modernizarea iluminatului public sunt acoperite în proporție de 90% și se acordă în funcție de numărul de locuitori. Astfel, pentru localitățile cu o populație de până la 4000 de locuitori finanțarea este de până la 500.000 lei, iar pentru localitățile cu peste 4000 de locuitori finanțarea este de până la 1 milion de lei.
Administrația Fondului pentru Mediu urmează să stabilească data la care se va deschide sesiunea de depunerea a cererilor de finanțare. Programul este multianual și, în funcție de fondurile disponibile, se pot organiza una sau mai multe sesiuni de finanțare pe parcursul unui an.



