Consiliul Local Panciu nu a votat contractarea unui împrumut pentru finanțarea a șase investiții care se derulează în oraș, la ședința care a avut loc miercuri. Primarul Nicolai Mărăscu a cerut aprobarea consilierilor pentru un credit în sumă de 917.540 lei, de la Trezorerie, însă în referatul proiectului de hotărâre nu a explicat de ce sunt necesari acești bani, având în vedere că proiectele sunt derulate cu fonduri din surse externe.
Proiectul a picat la vot chiar din cauza unor consilieri din PNL, colegi cu primarul, care s-au abținut, alături de consilieri din PSD. În schimb, aparent surprinzător, inițiativa a fost susținută de cei trei consilieri USR prezenți la ședință.
La ședință au fost 7 voturi pentru și 7 abțineri. Voturile pentru au venit de la USR – 3, PNL – 2 și PSD – 2. Abținerile au fost de la PNL – 5 și PSD – 2.
Consilierii USR au ieșit ulterior cu un punct de vedere în care au susținut că explicațiile acordate de reprezentanții primăriei au fost credibile și că acest credit este de fapt o măsură de siguranță având în vedere contextul actual. De asemenea, a contat și faptul că împrumutul urma să fie solicitat de la Trezoreria Statului.
”Noi consilierii USR Panciu am votat pentru acest proiect deoarece atât în comisia de buget-finanțe cât și în plenul ședinței explicațiile oferite de Doamna Director Executiv și de Primarul orașului au fost credibile. Acest credit fiind o măsură de siguranță în ceea ce privește buna desfășurare a lucrărilor din proiectele ce le găsiți atașate în fotografie. Este credibil și prin faptul că este acordat prin Trezoreria Statului.
Având în vedere dezechilibrul economic, criza financiară ce se anunță și masurile anunțate de guvern ni se pare o măsură adecvată situației.
Primarul a susținut că aceste proiecte, în acest moment, nu sunt in pericol”, au spus consilierii USR Panciu pe pagina de Facebook a organizației.
Inițiativa contractării împrumutului a venit după ce în luna septembrie au fost organizate Zilele Orașului Panciu, eveniment organizat după câțiva ani de pauză, pentru care s-au cheltuit aproximativ 200.000 de lei. De asemenea, în ultima perioadă locuitorii au sesizat că noaptea orașul nu este iluminat, în condițiile în care banii pentru zilele orașului au fost luați de la acest capitol bugetar.



