Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale pentru că aveau probleme cu permisele de conducere și cu cu alcoolul.
Astfel, sâmbătă, în timpul serviciului de patrulare, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit pentru control în intersecția Drumului Județean 205 E cu Drumul Județean 205 B Țifești o autoutilitară condusă de un bărbat, de 37 ani, din județul Brașov.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat.
Duminică, la 01.40, polițiștii Secției 6 poliție Rurală Nănești au depistat în comuna Nănești, un bărbat, de 37 ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 23, deși se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat de 1.21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Tot duminică, la ora 13.40, polițiștii Biroului Rutier Focșani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat, de 54 ani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, care a indicat un rezultat de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, bărbatul s-a ales cu dosar penal.