Viitoarea autostradă A7 pune probleme în ceea ce privește exproprierea terenurilor de traseu și accesul la proprietăți, după cum a reieșit la o vizită a prefectului Nicușor Halici pe traseu. Cel mai afectat de această construcție este proprietarul unei ferme aflată pe teritoriul comunei Țifești, care a pierdut deja acreditarea bio. De asemenea, la Tișița se află un depozit de agregate minerale care trebuie desființat. Discuțiile au avut în vederea și găsirea de soluții pentru ca fermierii să poată trece de autostradă pentru a ajunge la proprietățile lor.
”Cele mai mari probleme sunt, în continuare, cu ferma de la Ţifeşti, cea cu 800 de capete căreia i-a fost retrasă acreditarea ca fermă bio și încercăm să găsim soluțiile și tehnice și legale pentru ca aceasta să poată funcționa. O altă problemă privește un depozit de agregate minerale de la Tișița. Acolo, proprietarul a început să disloce cantitățile de agregate minerale și va pune la dispoziție, în cursul următoarelor luni, terenul pentru realizarea lucrărilor programate, respectiv lucrări pentru realizarea podului care va traversa râul Șușița din zona Tișița.
Din punct de vedere al exproprierilor mai sunt probleme pentru că, din păcate, decizia CNAIR privind constituirea acelor comisii de expropriere abia a fost emisă. După acest moment, voi activa aceste comisii locale de pe raza fiecărei unități administrativ teritoriale unde se construiește viitoarea autostradă și vor începe discuțiile cu proprietarii. Dacă, în urma acestor discuții și negocieri, proprietarii vor fi nemulțumiți, ei se vor putea adresa instanțelor de judecată”, a spus prefectul Nicușor Halici într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a emis recent o decizie pentru constituirea comisiilor de expropriere, în care se va încerca clarificarea situațiilor care au apărut î derularea investiției. În cazul în care vor exista în continuare nemulțumiri, cei în cauză vor trebui să apeleze la instanțele de judecată.









