Curtea de Apel Galați a admis marți cererea formulată de viceprimarul municipiului Focșani, Ana-Maria Dimitriu, în calitate de președinte de ședință al Consiliului Local Focșani, prin care a solicitat judecarea cu celeritate a recursului din dosarul în care sindicaliștii au contestat bugetul municipiului, cu sprijinul primarului Cristi Misăilă, blocând astfel un întreg oraș.
Noul termen al procesului este 21 iulie, față de 24 august, termenul inițial. În timp ce majoritatea din Consiliul Local Focșani susține ca acțiunea angajaților Primăriei Focșani a dus la blocarea bugetului, după ce se găsise o soluție pentru a fi funcțional, primarul Cristi Misăilă vrea un nou buget, invocând chiar procesul.
”Astăzi, CA Galați a decis ca judecarea recursului să se facă pe 21 iulie, nu pe 24 august dată la care a fost termenul stabilit inițial. În condițiile în care sindicaliștii încurajați de primarul Misăilă au continuat procesul în instanță, a fost nevoie de intervenția noastră, a grupului PNL-USR-PLUS, pentru ca procesul să se judece cât mai repede.
Demonstrăm astfel că nouă chiar ne pasă de Focșani și nu blocăm tot ceea ce ține de acest municipiu. Reamintesc faptul că la data de 18 iunie 2021, bugetul a fost deblocat, însă din cauza continuării procesului în instanță de către unii angajați s-a ajuns la blocarea bugetului de către Tribunalul Vrancea”, a precizat Ana-Maria Dimitriu, președinte de ședință CL Focșani și viceprimar al municipiului Focșani.



