Consiliul Județean Vrancea organizează sâmbătă, 6 august, împreună cu Garnizoana Focșani, evenimente comemorative la Mausoleul Eroilor din Mărășești și la Mausoleul Eroilor din Focșani, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la luptele care au avut loc în 1917, în Primul Război Mondial. Manifestările vor avea loc în prima parte a zilei, având în vedere temperaturile ridicate din ultima perioadă, dar și că este finalul săptămânii.
PROGRAM VRANCEA EROICĂ
Sâmbătă, 6 august 2022
Mausoleul Eroilor Mărășești – ora 9.00
- Instalare Gardă
- Acordare onor militar
- Intonare Imnul României
- Oficiere serviciu religios
- Discursuri oficiali
- Depuneri de coroane
- Intonarea semnalului ”Liniștea”
- Defilare Gardă
Pe tot parcursul evenimentului de la Mărășești, un număr de 25 de cadre militare în rezervă vor face o paradă a uniformelor Armatei Române.
Mausoleul Eroilor Focșani – ora 11.30
- Instalarea Gărzii
- Acordarea Onorului militar
- Intonarea Imnului României
- Oficierea serviciului religios
- Discursuri oficiali
- Depuneri de coroane
- Defilarea Gărzii



