Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a efectuat o vizită oficială în județul Vrancea, unde a purtat discuții pe teme de mediu și dezvoltare cu prefectul județului, Marius Iorga, și cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vrancea.
Întâlnirea a avut ca principal subiect proiectele majore derulate în județ, în special cele care necesită avizul APM Vrancea. Oficialii au discutat despre importanța atragerii fondurilor europene pentru dezvoltarea economică, socială, turistică și culturală a Vrancei, precum și despre provocările întâmpinate de funcționarii agenției. De asemenea, a fost abordată și tema reorganizării ANPM la nivel național.
Proiectul DN 21 Lepșa-Soveja, aproape de finalizare
Unul dintre proiectele prioritare ale județului este reabilitarea și modernizarea drumului național DN 21 Lepșa-Soveja, un traseu de importanță atât națională, cât și locală. Prefectul Marius Iorga a precizat că lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%, iar ultimele avize ale APM urmează să fie aprobate în conformitate cu legislația în vigoare. „Toate terenurile afectate de lucrările de reabilitare, fie că vorbim de trotuare, asfalt, canale de evacuare a apei pluviale sau viaducte, au fost în mare parte rezolvate. O mare parte din acest tronson se află într-o arie protejată, în cadrul Parcului Natural Putna Vrancea, iar avizele vor respecta toate normele legale”, a declarat prefectul.
Probleme administrative la sediul APM Vrancea
În cadrul vizitei, a fost abordată și problema stării precare a sediului APM Vrancea. Infiltrațiile și igrasia afectează mai multe încăperi, iar situația juridică incertă a clădirii împiedică realizarea reparațiilor necesare. „Vom încerca să găsim soluții pentru toate problemele semnalate, pentru că ne dorim să păstrăm echipele de profesioniști care lucrează în agențiile noastre”, a declarat președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru. Acesta a dat asigurări că vor fi făcute demersuri pentru clarificarea statutului juridic al clădirii, astfel încât să se poată interveni pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru ale angajaților APM Vrancea.
Apreciere pentru activitatea APM Vrancea
Atât președintele ANPM, cât și prefectul județului Vrancea au subliniat faptul că activitatea APM Vrancea este apreciată de administrațiile locale și de alte instituții. „Sunt mândru și vă mulțumesc pentru efortul și munca dumneavoastră. Am primit un feedback foarte bun cu privire la activitatea de reglementare, avizare și toate celelalte proceduri pe care agenția le desfășoară”, a transmis președintele ANPM angajaților APM Vrancea.