Proiectele pentru gaze depășesc de peste șapte ori bugetul alocat în Programul Național de Investiții

0
92
Foto Arhivă

Ministerul Dezvoltării a primit 1209 cereri pentru înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de furnizare a gazelor naturale până la termenul limită de 26 aprilie. Valoarea proiectelor depuse este de 57,7 miliarde de lei, de peste șapte ori mai mare decât suma prevăzută în Programul Național de Investiții (PNI) ”Anghel Saligny”, de 7,5 miliarde lei.

”Bugetul total al Programului ”Anghel Saligny” este de 65,5 miliarde de lei, din care 7,5 miliarde pentru investițiile în infrastructura de gaze. Faptul că autoritățile locale au depus cereri în valoare de 57,7 miliarde subliniază necesitatea acestui program al Guvernului. Peste două treimi din localitățile din România nu sunt racordate la rețeaua de distribuție a gazelor, țintim un progres rapid în acest domeniu, iar aceste proiecte vor servi acest scop”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

În Vrancea au fost multe localități care au depus singure sau în asociere proiecte pentru alimentarea cu gaze, dar rămâne de văzute câte dintre ele vor fi aprobate în aceste condiții. Mai sigură este realizarea rețelelor de gaze care au fost aprobate de Ministerul Fondurilor Europene, dar fără finanțare, care au fost preluate la PNI, asigurându-se și fondurile necesare. Opt proiecte din Vrancea ar trebuie să fie realizate.