Consiliul Local Focșani a respins din nou, proiectul de aprobare a documentației pentru delegarea serviciului de gestiune a iluminatului public în Focșani și în 14 comune. Consilierii PNL – USR PLUS au acuzat, din nou, lipsa de transparență și prețurile care ar fi și de zece ori mai mari decât cele de pe piață.
În încercarea de a-i convinge pe consilierii majorității, primarul Cristi Misăilă a apelat și la ceilalți primari din asociație, care au venit la ședința Consiliului Local.
Acuzațiile au curs între cele două tabere pe parcursul dezbaterilor. Consilierul PNL Victor Dumitru a susținut că i-au fost furnizate doar informații parțiale, însă din analiza lor rezultă că prețurile ar fi mult mai mari decât cele de pe piață. Acesta a arătat că sunt sume mari alocate pentru cheltuieli cum ar fi ștergerea aparatelor de iluminat.
Primarul Cristi Misăilă a replicat că prețurile propuse sunt maximale și că nu puteau fi furnizate toate informațiile pentru a nu exista riscul vicierii procedurii de licitație. De asemenea, edilul a spus că există riscul ca zone din Focșani să rămână în întuneric, deoarece contractul actual pentru iluminat a expirat.
Primarii de comune au spus că au proiecte pentru modernizarea iluminatului public, iar una dintre condiții este existența unei firme care să asigure întreținerea iluminatului public.
Discuțiile au degenerat de mai multe ori, iar viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu l-a amenințat cu sancțiuni pe social – democratul Mihai Nedelcu. Pe de altă parte, social – democrații au acuzat-o că nu îi lasă să vorbească. Argumentele primarilor nu au fost suficiente pentru a convinge majoritatea PNL – USR PLUS, care a respins din nou proiectul.






