Acasă Actualitate Quo vadis, leo?

Quo vadis, leo?

0
6

Săptămâna trecută, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR unde s-a decis menținerea dobânzii de referință la 6,5%, valoare stabilită în august 2024.

Analiștii anticipează menținerea acestui nivel până la jumătatea lui 2027, în condițiile în care inflația a reînceput să crească, după scăderea din august la 6,17%.

În august, guvernatorul BNR estima pentru decembrie o creștere a inflației la 6,1%, pe fondul secetei, caniculei şi problemelor legate de producţia de energie electrică, iar o analiză BCR anticipează o majorare a prețurilor de 6,4 – 6,9% în dinamică anuală.

Comunicatul de presă de la finalul ședinței BNR a arătat că „rata anuală a inflației se va plasa pe o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, în principal pe fondul influențelor anticipate să decurgă din creșterea prețurilor combustibililor și energiei și din mărirea cotațiilor altor materii prime, inclusiv agroalimentare – în contextul prelungirii conflictului din Orientul Mijlociu și al secetei severe din acest an -, precum și din evoluția cursului de schimb al leului”.

Cursul euro a urcat marțea trecută un maxim istoric de 5,3527 lei, în lipsa instalării la Palatul Victoria a unui guvern cu puteri depline, în timp ce la nivel internațional se manifestă un puternic sentiment de aversiune față de risc, stimulat de aprecierea dolarului și creșterea dobânzii obligațiunilor principalelor economii ale lumii.

Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 5,339 și 5,346 lei, iar media euro a coborât de la 5,3470 la 5,3414 lei, mai mult cu aproape 5% față de începutul anului, respectiv cu peste 7,6% față de sfârșitul lui 2024, după anularea alegerilor prezidențiale.

În 2025 oficialii BNR vorbeau despre o supraapreciere a leului de 5%. În perioada următoare, presiunea pe curs va fi una constantă, în condițiile în care BNR a lăsat de înțeles va oferi mai multă „libertate” pieței în privința reglării cursului. Ea a preferat să sterilizeze excedentul de lichiditate din segmentul monetar, pentru a face leul mai „scump” pentru eventualii speculatori.

Pe acest fond, indicii ROBOR au revenit la valorile de la începutul anului.

La sfârșitul săptămânii, cel la la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,10%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,16 la 6,15%, iar cel la 12 luni a urcat de la 6,21 6,22%, în timp ce randamentul obligațiunilor românești la 10 ani stagna la 7,24 – 7,30%

Însă, un leu mai slab aduce și beneficii. Se asigură astfel intrări mai mari la buget, se stimulează exporturile și se scumpesc importurile, ceea ce echilibrează balanţa comercială și deficitul de cont curent, în condițiile în care investițiile străine directe s-au redus în primul semestru de peste 5 ori, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, iar intrările de capital, cele care au asigurat stabilitatea cursului în anii precedenți, s-au transformat de la sfârșitul lui 2024 în ieșiri.

Conform raportului „2027 Macroeconomic Outlook” realizat de CFA România, cursul euro va cunoaște până la sfârșitul lui 2027 o apreciere graduală și ar putea crește 5,40 – 5,50 lei.

Pentru a evita mișcări mai ample ale cursului, banca centrală are la dispoziție o rezervă valutară consistentă, chiar dacă ea s-a redus în septembrie la 60,059 miliarde euro și poate utiliza o linie repo deschisă de BCE în valoare de 4 miliarde euro. (Radu GEORGESCU)