Realizarea proiectului ”Vrancea Curată” mai poate fi prelungită cel mult doi ani

0
10

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) trebuie finalizat de Consiliul Județean Vrancea sub conducerea liberalului Cătălin Toma, în condițiile în care ar fi trebuit terminat din anul 2015. Finalizarea nu mai poate fi amânată prea mult, altfel ”Vrancea Curată” va fi un proiect eșuat.

”Este important să facem tot posibilul pentru ca acest proiect să nu fie unul eșuat. A fost realizat în proporție de 99% până acum. Există posibilitatea să îl mai prelungim doi ani, dar din discuțiile pe care le-am avut putem să îl terminăm într-un an”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Una dintre problemele pe care le are Consiliul Județean în derularea acestui proiect este faptul că într-o comună au fost furate de trei ori toate echipamentele amplasate pentru colectarea selectivă a deșeurilor. În aceste condiții, s-a discutat cu primăria respectivă pentru a se lua măsuri astfel încât să nu fie probleme la vizita în teren.