Sâmbătă, 28 noiembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vrancea (CJSU) a impus măsuri restrictive la Jariștea și Mărășești, unde incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este de 3,04 și, respectiv, 3,65 la mia de locuitori.
În cele două localități au fost interzise: organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte precum și organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale. De asemenea, a fost interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, precum și activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. În ceea ce privește activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, aceasta este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
Măsurile sunt valabile în perioada 29 noiembrie – 12 decembrie 2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
De asemenea, CJSU a decis menținerea măsurilor în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori. Astfel, sunt interzise organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale. De asemenea, sunt permise, cu participarea publicului până la 30 % din capacitatea maximă a spațiului: organizare și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
CJSU a dispus și activarea Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.



