Locuitorii comunelor Suraia și Biliești vor beneficia de o rețea modernă de alimentare cu gaze naturale. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat autorizația de amplasare și execuție a lucrărilor în zona drumurilor județene 204G și 204D, precum și acordul prealabil pentru realizarea proiectului „Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comunele Biliești și Suraia, județul Vrancea”, având ca beneficiar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Biliești – Suraia.
Proiectul vizează racordarea la rețeaua de gaze a 2.463 de gospodării din cele două localități, prin execuția de branșamente individuale. De asemenea, va fi instalată o stație de reglare-măsurare și un sistem inteligent de monitorizare a distribuției gazelor naturale, care va permite citirea de la distanță a consumului și centralizarea automată a datelor. Noua rețea va avea o lungime totală de 50 de kilometri.
Pe durata lucrărilor, vor fi respectate toate măsurile de siguranță și protecție, asigurându-se semnalizarea corespunzătoare, scurgerea apelor pluviale și protejarea instalațiilor edilitare existente. Intervențiile în zona drumurilor județene se vor realiza doar cu avizul Consiliului Județean Vrancea.
Investiția, în valoare de peste 48 de milioane de lei, este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
„Este un proiect important și mult așteptat de locuitorii din cele două comunități, care va îmbunătăți calitatea vieții acestora și va aduce confort în case. Consiliul Județean și eu personal sprijinim toate proiectele care aduc dezvoltare pentru Vrancea și o viață mai bună pentru vrânceni”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.






