Elevii clasei a V-a A de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” au arătat, încă o dată, că atunci când există dorința de a face lucruri frumoase, acestea se pot realiza chiar și online. Ziua de 8 martie nu putea trece fără ca aceștia să își arate dragostea pentru cea mai sensibilă ființă din viața lor, mama. Astfel, cei mici au scris articole prin care și-au elogiat mamele, au căutat cele mai frumoase și emoționante citate despre cele care le-au dat viață, și-au exprimat gândurile despre primăvară, iar cu sufletele lor curate au creat portretul mamei așa cum s-au priceput mai bine.
”Cu mult entuziasm… primăvăratic, elevii clasei a V-a, aflați încă la începutul unui vast drum al cunoașterii, își doresc să își exprime sensibilitatea, creativitatea, preaplinul sufletesc. Textele lor sunt dedicate mai întâi de toate mamelor, pe care le-au prezentat în termenii cei mai duioși și, cu siguranță, sinceri. Sunt emoționante mărturiile unor copii care au bucuria de a ști că pot găsi întotdeauna adăpost în sufletul și brațele mamei. Portrete, amintiri, declarații de dragoste filială, toate alcătuiesc imaginea unuia dintre miracolele acestei lumi: relația dintre mamă și copil. Și, pentru că într-un calendar al simbolurilor, Ziua Femeii este urmată de o necesară Zi a Bărbatului, copiii nu puteau să își uite tații, cărora le transmit, de asemenea, întreaga lor dragoste” – spune profesoara Ana-Maria Cornilă – Norocea, diriginta clasei a V-a și coordonatoarea revistei online.
În noul număr al revistei clasei , ”Esențe de mărțișor”, elevii clasei a V-a au fost ajutați de colegii din clasele a VI-a A, IX –a E și a X-a F, tocmai pentru a avea mentori elevi care au deja experiența cuvintelor alese și transformate în text de revistă.
”Bune gazde, dornici de întâlniri creatoare cu alți colegi, elevii clasei a V-a au invitat în paginile revistei lor alți cuziști implicați, ca să cităm o parte din deviza Colegiului. Astfel, esențele izvorâte din sufletele și imaginația copiilor de la clasa aV-a sunt completate de esențele create de elevi ai claselor a VI-a A, a IX-a E, a X-a F. Vom înțelege că, din fericire, legătura strânsă dintre copil și mamă, dintre copil și părinte, nu se destramă în timp, doar se nuanțează, chiar dacă uneori se transformă în filosofie, alteori… în tăceri. Vă invităm, așadar, la o lectură de primăvară și de suflet!”, mai spune profesoara Ana-Maria Cornilă – Norocea.



