Rezultatele numărătorii voturilor din Focșani din procesele verbale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă arată că primarul PSD Cristi Misăilă a mai obținut un mandat, în timp ce PNL are cele mai multe mandate de consilieri locali, fără a avea însă majoritatea. Rezultatele au fost contestate de liberali atât la Biroul Electoral Județean, cât și la Biroul Electoral Central (BEC), unde au cerut și anularea alegerilor din Focșani, motiv că ar fi fost fraudate. Deocamdată, nu există o decizie a BEC. Din procesele verbale publicate de AEP, rezultă că în Focșani au fost 30.808 voturi valabil exprimate, din care Cristi Misăilă a obținut 14.510 voturi, Ion Ștefan 12.322 voturi, iar Corina Atanasiu 2686 voturi.
La Consiliul Local liberalii au luat cele mai multe voturi și au obținut 10 consilieri din totalul de 21, în condițiile în care au nevoie de 11 pentru a avea majoritatea. PSD are 9 consilieri. Alianța USR PLUS a obținut 2 consilieri, din care unul prin redistribuire. De voturile lor va depinde viitoarea majoritate din Consiliul Local Focșani, în cazul în care aceste rezultate rămân definitive.
Voturi pentru funcția de primar
Cristi Misăilă (PSD) – 14510 voturi
Ion Ștefan (PNL) – 12322 voturi
Corina Atanasiu (USR PLUS) – 2686 voturi
Florin – Adrian Micu (PMP) – 1290 voturi
Voturi valabil exprimate – 30.808
Voturi pentru Consiliul Focșani
PNL – 12816 voturi – 10 mandate
PSD – 11571 voturi – 9 mandate
Alianța USR PLUS – 2444 voturi – 2 mandate (din care 1 mandat la redistribuire)
Voturi valabil exprimate – 30.840