Precipitațiile abundente din Păunești au provocat pagube drumurilor din comună. Marți și miercuri a plouat în același interval, între 12.00 și 13.00. Marți a plouat cu grindină, iar miercuri a plouat în jur de 70 l/mp. Apele s-au revărsat pe drumurile din satele Viișoara, Surlea și Bostănești.
”A plouat foarte mult, apele au intrat în curți, s-au înfundat șanțuri. Au fost stricate drumuri, din care unele în lucru. Am vorbit cu constructorul, vor fi remediate problemele. Pe celelalte drumuri vom interveni noi”, a spus primarul Gheorghe Popa.
Apele revărsate au fost la pas să ajungă în piața din centrul comunei.