S-a deschis anul universitar la Focșani. Universitățile din Iași și București vor desfășura cursuri în sediul fostei Prefecturi Putna

0
83

Deschiderea anului universitar a fost marcată și la Focșani, la sediul fostei Prefecturi Putna, unde se vor desfășura cursuri de către Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea București. La cele două ceremonii de deschiere au participat reprezentanții celor instituțiilor de învățământ, conducerea Consiliului Județean, autorități locale, profesori și studenți.

„Suntem datori față de absolvenții de liceu din acest județ să le oferim posibilitatea să-și desăvârșească studiile acasă. În urmă cu doar un an, făceam o vizită în zona fostei Prefecturi, cu colegul deputat Ion Ștefan, și ne-am propus să facem din această clădire de patrimoniu sediul unor universități de renume. Iată că am reușit și, în continuare, oferim toată deschiderea noastră, în calitate de autorități județene, celor două universități de prestigiu. Mult succes studenților și profesorilor. Cu Dumnezeu înainte!”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a inițiat și susținut proiectul înființării unui centru universitar la Focșani.

Tudorel Toader, rectorul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a anunțat în cadrul ceremoniei de deschidere faptul că începând de anul viitor, la Focșani se va desfășura masteratul „Management și expertiză viniviticolă”, în cadrul unui parteneriat cu Universitatea din Bordeaux, Franța.

Totodată, decanul Facultății de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității din București, profesorul univ. dr. Răzvan Papuc, a transmis dorința instituției de a derula din 2022 mai multe cursuri inovative pentru studenți. La deschidere, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a transmis un mesaj video studenților de la Focșani.

În acest an, la filialele universităților din Focșani sunt admiși, la studii de licență și masterat:  75 studenți la UAIC Iași (facultățile de Litere, Drept, Psihologie și Științe ale Educației) și 260 studenți la UNIBUC (facultățile de Psihologie și Științele Educației și Administrarea Afacerilor) .