Poliţiştii din cadrul IPJ Vrancea au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului noaptea trecută, începând cu ora 23.00, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile HG nr. 935/2020. În cadrul acţiunii, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Astfel, au fost verificate 109 societăți comerciale, 102 mijloace de transport, fiind legitimate totodată peste 1300 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 188 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.500 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, polițiști rutieri, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat acțiuni pe raza întregului judeţ pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane. Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane. Totodată, acţiunile sunt desfăşurate pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, siguranţa rutieră reprezentând o prioritate a activităţii poliţiştilor vrânceni.
”În urma abaterilor constatate au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 29 148 lei, din care 14 sancţiuni fiind pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală conform Legii nr. 55/2020. Totodată, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.



